ziua = Duminica
cifra = 8
metalul = aur
culoare = galben
Chihlimbarul
Chihlimbarul era bine cunoscut in Grecia antica. Tales din Milet a fost folosoful si savantul care, in secolul VI i.Hr., a observat ca bucatile de chihlimbar, dupa ce au fost frecate cu postav, atrag o seama de corpuri usoare. Era o manifestare a electricitatii statice si de aceea de la numele grecesc al chihlimbarului - elektron - vine cuvantul electricitate. Intrebarile despre tainele sufletului chihlimbarului puse de Tales si-au asteptat raspunsul timp de doua milenii si jumatate. In anul 1897, lordul J.J. Thomson a dezvaluit misterul: toate fenomenele electrice se explica prin existenta unei minuscule particule elementare, incarcate cu electricitate negativa. Aceasta particula a primit vechiul nume grecesc al chihlimbarului, electron. Iar peste cateva decenii, o data cu o noua ramura a tehnicii, se nastea un nou cuvant - electronica.
Chihlimbarul si-a daruit asadar anticul lui nume unor domenii ale lumii moderne. Dintre miliardele de oameni care folosesc astazi electricitatea si electronica, cati stiu oare de ce se numesc ele asa?!
Istoria chihlimbarului - miturile
Istoria chihlimbarului se pierde in timpuri imemorabile. In vechi morminte din paleolitic s-au gasit bucati neprelucrate de chihlimbar alaturi de margele, amulete si idoli din acelasi material, cioplit grosolan. Daca perlele au fost pentru omul primitiv bijuterii de-a gata, chihlimabrul, datorita duritatii sale inca mai mici, a fost probabil cea dintai piatra prelucrata pentru podoabe. Obiecte din chihlimbar datand din mileniul I i.Hr. au fost gasite in mormintele Egiptului antic, in Grecia sau pe teritoriul Italiei si Asiei Mici.
Datorita stralucirii si a culorii aurii, chihlimbarul a fost deseori asociat cu Soarele. Un astfel de mit solar despre nasterea chihlimbarului a fost creat de grecii antici - si il gasim redat de mai multi scriitori si poeti din vechime, printre care latinul Ovidiu.
In fiecare dimineata, zeului soarelui, Helios, pornea sa cutreiere cerul intr-un car de foc, tras de patru armasari naravasi. La insistentele unicului sau fiu, Faeton, Helios ii imprumata pentru o zi carul. Dar tanarul nu reuseste sa struneasca armasarii, care se avanta intr-o goana nebuna, maturand in calea lor stelele. O dogoare cumplita prinde sa parjoleasca Pamantul, care ii cere zeului superm ajutorul. Pentru a preveni un cataclism, Jupiter pravale un trasnet asupra tanarului nesabuit, spulberand carul de foc. Iar Faeton se rostogoleste lasand o dara lunga, asemenea unei stele cazatoare. Ordinea in cer este restabilita. Doar fiicele lui Helios, cele trei Heliade, deplang neincetat cu lacrimi grele moartea fratelui iubit. Exasperat de bocetele fecioarelor, Jupiter le transforma in plopi, dar si acestia continua sa planga: lacrimile lor picura din ramurile tinere, se intaresc la soare in boabe de chihlimbar, pe care le primeste raul limpede si le duce femeilor latine sa le poarte.
Romanii si-au creat un mit propriu al chihlimbarului: cum acesta era adus in Italia din tarile nordice, ei l-au numit lyncurium, adica urina linxului, gema galbena fiind, dupa credinta lor, urina inghetata a felinelor de prada din padurile reci ale Nordului.
Savantul enciclopedist al Antichitatii, Pliniu cel Batran, a consemnat in Naturalis Historia ca gema s-a nascut din seva copacilor. Afirmatia lui Pliniu consfintea un alt nume dat de latini chihlimbarului: succinum, derivat din cuvantul succus, adica seva. Pliniu ne mai spune ca bijuteriile cu chihlimbar, foarte scumpe, erau purtate in special de femei. Din poemele satirice ale lui Iuvenal aflam ca la ospete vinul se bea din cupe grele de smarald si chihlimbar.
Adevarata istorie
Mitul grecesc al copacilor care plang cu lacrimi de ambra, ca si ideea latinilor ca succinum provine din seva arborilor nu sunt departe de originea reala a chihlimbarului.
Cu 45-50 de milioane de ani in urma, pe planeta noastra cresteau intinse paduri de conifere. Arborii de atunci, dintr-o specie disparuta azi, aveau o seva mai abundenta decat a coniferelor de azi. Rasina lor cadea pe sol, luata de valuri ajungea in apele marilor care invadau uscatul si, se solidifica, prinzand uneori in interior ace de pin, frunze, insecte, solzi de peste sau chiar mici vietati marine. Se formau bulgarii de chihlimbar, mai mici sau mai mari, ajungand cateodata la greutati de cateva kilogram. Asadar, chihlimbarul nu este un mineral propriu-zis, ci o gema de natura organica, o rasina fosila amorfa. El poate avea grade variate de transparenta si diferite culori, de la auriu ca mierea pana la rosu, mai rar - verde, brun sau chiar negru.
Cum in epocile geologice din trecut coniferele cresteau aproape pe tot intinsul globului, depozitele de chihlimbar sunt relativ frecvente. Ele se intalnesc preponderent in emisfera nordica, pe toate continentele, Europa fiind cea mai bogata. Cele mai importante zacaminte de chihlimbar europene se gasesc in asa-numita provincie a chihlimbarului, care se intinde pe litoralul Marii Nordului si al Marii Baltice pe o lungime de 2.000 de km, trecand prin mai multe tari: Danemarca, Germania, Polonia, Tarile Baltice si Rusia.
Chihlimbarul in Romania
In trecutul indepartat, pamantul Romaniei a fost acoperit de apele marilor, care s-au retras treptat, in decurs de milioane de ani. Din rasina scursa a coniferelor care cresteau in apropierea marii s-au format prin pietrificare zacaminte de chihlimbar. Ele sunt de o intindere redusa si se gasesc in trei zone din tara: in judetul Neamt, varietatea mineralogica moldavit; in judetul Valcea, muntenit, numit astfel in amintirea marelui geolog Ghe. Munteanu-Murgoci, care la inceputul secolul XX a efectuat un amplu studiu asupra zacamintelor de ambra de la noi; in judetul Buzau - rumanit, in apropierea satului Colti, unde se afla si unicul Muzeu al Chihlimbarului din Romania.
Chihlimbarul extras la noi, in cantitati de ordinul kilogramelor in fiecare an, se caracterizeaza printr-o frumoasa nuanta roscata. Prin expunerea la radiatii ultraviolete prezinta fluorescenta specifica, intensa, deosebita de cea a altor tipuri de ambra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu