ziua = Joi
cifra = 11
metalul = platina
culoare = albastru
Onixul
O varietate de agat, de asemeni foarte pretuita si folosita drept podoaba inca din mileniul III i. Hr., a fost onixul. Grecii antici au imaginat un mit fabulos si pentru nasterea acestei geme.
Zeul-copil al iubirii, jucausul Eros, a surprins-o intr-o zi, adormita langa un rau, pe zeita frumusetii Afrodita. Si a facut o gluma proasta: cu varful ascutit al sagetii a taiat unghiile lungi de la degetele zeitei si le-a aruncat in apa. Au vrut sa le scoata mai tarziu din rau zeitele destinului, Moirele, dar nu le-au mai gasit - unghiile se transformasera in pietricele translucide, albicioase, numite onixuri, deorece in greaca veche onyx inseamna unghie.
Onixul este o gema privilegiata - prima pe care o intalnim in paginile Sfintei Scripturi. In gradina raiului, in preajma raurilor care izvorasc de aici, se gaseste piatra de onix.
Onixul poate fi si negru ca pana corbului, lucios si opac. Cele mai frumoase onixuri sunt insa cele in care benzile de culoare inchisa alterneaza cu cele de nuante deschise, uneori chiar albe. Daca straturile intunecate sunt rosii ori brune, gemele se numesc sardonixuri.
Arta gravarii in piatra
Prelucrarea artistica a pietrelor din familia cuartului, in special a agatelor si onixurilor, a inceput in mileniul al III-lea inainte de Hristos si a atins apogeul in a doua jumatate a mileniului I i.Hr. Simpla lustruire a gemelor native, avand o traditie care se pierde in negura mileniilor, a fost urmata de gravarea in adancime, facuta cu alte pietre de o duritate similara sau mai mare. Catre sfarsitul mileniului al III i. Hr. gravarea in adancime, numita intalie a fost folosita pentru obtinerea sigiliilor si a asa-numitelor inele sigilare. Astfel de sigilii au fost gasite in siturile arheologice din Mesopotamia si Egipt. Prin aplicarea lor pe lut moale, se obtinea amprenta inversata, in relief, a modelului gravat in adancime. Dupa arderea lutului in foc, sculptura pietrificata era pregatita sa infrunte mileniile.
O minunata intalie de sardonix, reprezentand o femeie alaturi de un barbat in armura, a fost gasita de Schliemann la Micene, in Grecia.
Din textele Vechiului Testament, datand de la jumatatea mileniului al II-lea i. Hr., rezulta ca in acea vreme evreii cunosteau gravura in intalie. In Biblie sunt indicate cele 12 pietre care erau montate pe pieptarul Marelui Preot. In continuare se spune: Pe fiecare trebuie sa sapi, ca pe pecete, cate un nume din numarul celor douasprezece semintii.
Tot in mileniul al III i.Hr. a luat nastere o noua tehnica de sculptare a pietrelor formate din straturi de culori diferite, cum sunt unele agate si onixuri. Sculptorul indeparta cu dalta portiuni din stratul de la suprafata, de o anumita culoare, pana scotea la iveala stratul urmator, de alta culoare. Partea ramasa din primul strat era mai inalta, formandu-se o imagine in relief. Gemele gravate astfel au primit numele de camee.
Cea mai veche camee descoperita de arheologi dateaza din mileniul III i.Hr. si a fost gasita in ruinele unui oras sumerian. Pe o gema ovala de agat este infatisat cu o rara expresivitate un razboinic victorios supunand un dusman.
In mileniile urmatoare, gliptica - arta gravarii in piatra - a ajuns la perfectiune in Grecia, la Roma, in Egipt, unde, in orasul Alexandria, exista o scoala renumita de gravori.
In Antichitate au existat cativa mari iubitori de geme, care u posedat colectii de o bogatie greu de imaginat. Atunci cand romanii, sub conducerea lui Pompei, au supus regatul Pontului din Asia Mica, iar regele Pontului Mitridate al VI-lea Eupator s-a sinucis, tezaurul lui fabulos a fost adus la Roma. Celebra gliptoteca - colectia de pietre gravate - cuprindea 4.000 de piese, dintre care 2.000 erau cupe de agat de diferite dimensiuni si culori, multe cu monturi de aur.
Un alt colectionar celebru de geme a fost Caius Iulius Cezar, despre care contemporanii consemnau ca a donat sase dactiloteci (colectii de inele, de la grecescul dactylos - deget) templului zeitei Venus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu