Pietre pretioase - Berbec

planeta = Marte

ziua = marti

cifra = 1 si 10

metalul = fier

culoare = alb

Diamantul

Daca leul este regele animalelor, diamantul este, incontestabil, regele mineralelor.

El reprezinta tot ce poate fi mai dur, mai stralucitor, mai rar si mai ravnit.

Prin intreaga lui istorie, diamantul si-a meritat cu prisosinta omagiul adus in pragul mileniului trei. El este unica piatra pretioasa datorata unui singur element chimic, respectiv carbonul. Aceiasi atomi de carbon care formeaza miliardele de tone de carbune din minele de pe intinderile pamantului, aceiasi atomi pe care, scriind cu creionul, ii lasam sub forma de grafit pe albul hartiei - au generat cele mai dure cristale din natura.

Extrema duritate si transparenta perfecta a cristalelor de diamant se datoreaza asezarii atomilor de carbon intr-o structura cubica extrem de regulata, in care intre atomi se exercita forte de legatura uriase, aproape de neinvins. Astfel delegaturi au putut lua nastere in adancurile planetei sub actiunea unor presiuni si temperaturi foarte mari.

Descoperirea primelor diamante a fost cu siguranta rodul intamplarii. Frumusetea cristalelor, stralucirea lor, forma geometrica regulata au atras atentia, astfel ca ele au fost folosite ca talismane si podoabe.

Datorita duritatii lor exceptionale - 10 pe scara Mohs - timp de milenii diamantele s-au folosit numai in stare naturala. In India, tara lor de origine, s-a practicat inca din vechime slefuirea diamantelor cu pulbere tot de diamant, prin procedee extrem de laborioase. Rezultau pietre cu foarte multe fatete marunte, care nu puneau decat partial in valoare proprietatea diamantelor de a reflecta si de a dispersa razele de lumina.

In Europa, in secolul al XV-lea, bijutierul flamand ludwig van Berquem a inventat un dispozitiv mecanic rotativ pentru taierea diamantelor. Cu acest dispozitiv a taiat pentru ducele Burgundiei, Carol Temerarul, doua pietre devenite istorice: diamantele Stacy si Florentinul.
Pentru evaluarea valorii unui diamant taiat este recunoscuta pe plan mondial formula celor 4 C, de la color (culoare), clarity (claritate), carat (greutate exprimata in carate) si cut (taietura).

a. pentru stabilirea culorii s-a elaborat o scala in care culorile si nuantele sunt denumite cu literele majuscule ale alfabetului latin de la D la Z

b. claritatea reprezinta absenta defectelor produse de incluziunile din cristal si se determina cu ajutorul unei lupe; diamantele perfecte si cele mai scumpe sunt lipsite de incluziuni

c. greutatea se exprima in carate (1 ct = 0.2 g); valoarea unui diamant creste o data cu greutatea si dimensiunea sa

d. taietura este decisiva pentru frumusetea sa; taierea diamantelor este o adevrata arta si se face astazi luand in considerare structura cristalina a pietrei prelucrate si respectand riguros legile opticii geometrice

Toate diamantele celebre poarta nume sonore: Excelsior, Sah, Orlov, Sancy, Koh-i-Noor, Marele Mogul ...

S-au scris despre ele mii de pagini.

Dintre atatea pietre pretioase, pe care s-o alegi pentru a ilustra intregul si neverosimilul valmasag al destinelor omenesti ce se pot impleti cu istoria unui cristal sclipitor.

Diamantul Hope

Cand a aparut in Franta in secolul al XVII-lea, mai precis in 1668, el purta numele de Diamantul albastru si cantarea 112 carate. L-a adus in India un neobosit cautator, bijutierul Jean Baptiste Tavernier si l-a vandut suveranului sau, Ludivic al XIV-lea.

Lui Ludovic insa nu-i placea sliful oriental al pietrei, greoi si cu multe fatete mici. Da diamantul la reslefuit, greutatea pietrei scazand la 67 de carate, in schimb devine mai sclipitor si culoarea castiga in profunzime.

Incantat de rezultat, Ludovic o daruieste favoritei sale, doamna de Montespan. Superstitiosii sustin ca din acest moment incepe sa se exercite rezbunarea zeitei orientale: dupa cateva zile, regele se cearta cu marchiza si o paraseste, nu inainte insa de a-si recupera pretiosul cadou.

Ludovic al XV-lea ii pune pe bijutieri sa monteze diamantul in colierul Ordinului Lanii de Aur, scotand in valoarea frumusetea pietrei.

In 1789, in timpul revolutiei franceze regele, regina si printesa de Lamballe mor executati pe esafod si nu putini sunt cei care isi amintesc ca toti purtasera o piatra aducatoare de noroc.

In 1792 are loc celebrul furt al bijuteriilor Coroanei.

Tavernier albastru, cum este acum numit diamantul, pare iremediabil pierdut. Reapare la Londra la inceputul secolului al XIX-lea, dupa ce fusese din nou slefuit la Amsterdam, iar greutatea era deja redusa la 44 de carate.

In 1830 nenorocirile aduse de diamantul albastru par sa se termine. El este cumparat de bancherul englez Henry Philip Hope, posesor al unei colectii unice de 50 de diamante.

Descendentii lui Hope au resimtit insa din plin puterea malefica a diamantului. In familie intervin procese de succesiune, falimente si sinucideri, iar in 1901 diamantul Hope paraseste Anglia.

Este reintalnit in primii ani ai secolului XX la Paris, din nou.

Aici, printul rus Igor Kanitowski il ofera iubitei sale, domnisoara Ladre, actrita la Folie Bergere. Intr-o seara, pe cand domnisoara Ladre purta la piept diamantul, montat intr-o brosa, Kanitowski o impusa din gelozie. La randul lui, printul cade impuscat, dupa unele versiuni de catre un rival, dupa altele de catre un anarhist.

Hope este cumparat de bijutierul grec Simon Montharides care il revinde sultanului Abdul Hamid al II-lea. Aceasta este ultima tranzactie a lui Montharides, pentru ca moare cateva zile mai tarziu, impreuna cu intreaga familie - automobilul pe care il conducea se prabuseste intr-o prapastie.

Abdul Hamid face cadou diamantul sotiei sale preferate, Aissa, insa dupa scurta vreme isi ucide sotia, iar in 1909 e detronat si moare in exil.

In 1920 Hope, aflat in posesia marelui bijutier parizian Pierre Cartier este cumparat de Evelyn McLean, sotia unui editor american, Edward McLean, un supravietuitor al catastrofei de pe Titanic. Evelyn nu crede in superstitiile legate de diamantul albastru. Si nu se desparte de el nici atunci cand in familie nenorocirile se tin lant. Doar propria moarte in 1947 o desparte pe Evelyn de splendida piatra. Colectia ei de bijuterii este pusa in vanzare, pentru Hope insa nu sunt amatori.

Superstitia se dovedeste mai puternica decat atractia pietrei, a carei faima sumbra este intretinuta de presa. Un cotidian scrie ca lista victimelor diamantului albastru cuprinde nu mai putin de 126 de persoane.

In 1949 Hope este cumparat totusi de bijutierul Harry Winston care in 1958 doneaza diamantul muzeului Smithsonian Institute din Washington. Ulterior, Winston a mai donat aceluiasi muzeu un smarald enorm de 858 carate, alte doua diamante mari si o serie de bijuterii istorice de foarte mare valoare.

Diamantele in zilele noastre

In ceea ce priveste rezervele de diamante ale Terrei, geologii estimeaza ca la ritmul actual de exploatare acestea se vor epuiza in decursul urmatorilor 50 de ani. Asadar, secolul nostru este ultimul in care ne mai putem rasfata privirile cu focurile diamantelor naturale, extrase din adancurile Pamantului. Tehnicienii afirma ca viitorul le apartine diamantelor sintetice, a caror productie este in plina dezvoltare. Iubitorii pietrelor pretioase naturale raman insa sceptici.