Pietre pretioase - Pesti

planeta = Jupiter

ziua = Joi

cifra = 11

metalul = platina

culoare = albastru

Onixul

O varietate de agat, de asemeni foarte pretuita si folosita drept podoaba inca din mileniul III i. Hr., a fost onixul. Grecii antici au imaginat un mit fabulos si pentru nasterea acestei geme.

Zeul-copil al iubirii, jucausul Eros, a surprins-o intr-o zi, adormita langa un rau, pe zeita frumusetii Afrodita. Si a facut o gluma proasta: cu varful ascutit al sagetii a taiat unghiile lungi de la degetele zeitei si le-a aruncat in apa. Au vrut sa le scoata mai tarziu din rau zeitele destinului, Moirele, dar nu le-au mai gasit - unghiile se transformasera in pietricele translucide, albicioase, numite onixuri, deorece in greaca veche onyx inseamna unghie.

Onixul este o gema privilegiata - prima pe care o intalnim in paginile Sfintei Scripturi. In gradina raiului, in preajma raurilor care izvorasc de aici, se gaseste piatra de onix.

Onixul poate fi si negru ca pana corbului, lucios si opac. Cele mai frumoase onixuri sunt insa cele in care benzile de culoare inchisa alterneaza cu cele de nuante deschise, uneori chiar albe. Daca straturile intunecate sunt rosii ori brune, gemele se numesc sardonixuri.

Arta gravarii in piatra

Prelucrarea artistica a pietrelor din familia cuartului, in special a agatelor si onixurilor, a inceput in mileniul al III-lea inainte de Hristos si a atins apogeul in a doua jumatate a mileniului I i.Hr. Simpla lustruire a gemelor native, avand o traditie care se pierde in negura mileniilor, a fost urmata de gravarea in adancime, facuta cu alte pietre de o duritate similara sau mai mare. Catre sfarsitul mileniului al III i. Hr. gravarea in adancime, numita intalie a fost folosita pentru obtinerea sigiliilor si a asa-numitelor inele sigilare. Astfel de sigilii au fost gasite in siturile arheologice din Mesopotamia si Egipt. Prin aplicarea lor pe lut moale, se obtinea amprenta inversata, in relief, a modelului gravat in adancime. Dupa arderea lutului in foc, sculptura pietrificata era pregatita sa infrunte mileniile.

O minunata intalie de sardonix, reprezentand o femeie alaturi de un barbat in armura, a fost gasita de Schliemann la Micene, in Grecia.

Din textele Vechiului Testament, datand de la jumatatea mileniului al II-lea i. Hr., rezulta ca in acea vreme evreii cunosteau gravura in intalie. In Biblie sunt indicate cele 12 pietre care erau montate pe pieptarul Marelui Preot. In continuare se spune: Pe fiecare trebuie sa sapi, ca pe pecete, cate un nume din numarul celor douasprezece semintii.

Tot in mileniul al III i.Hr. a luat nastere o noua tehnica de sculptare a pietrelor formate din straturi de culori diferite, cum sunt unele agate si onixuri. Sculptorul indeparta cu dalta portiuni din stratul de la suprafata, de o anumita culoare, pana scotea la iveala stratul urmator, de alta culoare. Partea ramasa din primul strat era mai inalta, formandu-se o imagine in relief. Gemele gravate astfel au primit numele de camee.

Cea mai veche camee descoperita de arheologi dateaza din mileniul III i.Hr. si a fost gasita in ruinele unui oras sumerian. Pe o gema ovala de agat este infatisat cu o rara expresivitate un razboinic victorios supunand un dusman.

In mileniile urmatoare, gliptica - arta gravarii in piatra - a ajuns la perfectiune in Grecia, la Roma, in Egipt, unde, in orasul Alexandria, exista o scoala renumita de gravori.

In Antichitate au existat cativa mari iubitori de geme, care u posedat colectii de o bogatie greu de imaginat. Atunci cand romanii, sub conducerea lui Pompei, au supus regatul Pontului din Asia Mica, iar regele Pontului Mitridate al VI-lea Eupator s-a sinucis, tezaurul lui fabulos a fost adus la Roma. Celebra gliptoteca - colectia de pietre gravate - cuprindea 4.000 de piese, dintre care 2.000 erau cupe de agat de diferite dimensiuni si culori, multe cu monturi de aur.

Un alt colectionar celebru de geme a fost Caius Iulius Cezar, despre care contemporanii consemnau ca a donat sase dactiloteci (colectii de inele, de la grecescul dactylos - deget) templului zeitei Venus.

Pietre pretioase - Varsator

planeta = Saturn

ziua = sambata

cifra = 10

metalul = platina

culoarea = albastru

Safirele

Safirele, pietre pretioase albastre, au fost din vechime asemuite cu astrele cerului sau cu insusi cerul senin. Deoarece in majoritatea religiilor cerul a reprezentat dintotdeauna salasul Divinitatii, o parte din atributele acesteia s-au regasit in credintele legate de pietrele albastre. Ele au fost iubite si venerate drept simboluri ale credintei, puritatii si fidelitatii.

Safirul in Cartea Sfanta

Safirele ocupa un loc privilegiat in Biblie. Pe muntele Sinai, Moise il vede pe Dumnezeu in intreaga lui maretie calcand pe un safir: Sub picioarele Lui era ceva, ce semana cu un lucru de safir, curat si limpede ca seninul cerului.

In Cartea lui Iov se gaseste descrierea minelor de aur, argin, fier si arama, precum si a celor de safire: Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur, carari pe care nu le-a cunoscut pasarea de prada si pe care ochiul vulturului nu si le-a insemnat. Fiarele salbatice nu le-au calcat niciodata, niciodata leul nu s-a strecurat pe aici. Dar omul a ajuns cu mana lui la aceste stanci de cremene si muntii i-a rasturnat din temelie.

Safirul este piatra care da masura suprema a frumusetii barbatilor cazuti in prabusirea Ierusalimului. In Cantarea Cantarilor vorbeste despre safire Sulamita, descriind cu dragoste si duiosie frumusetea mirelui harazit de Dumnezeu: Bratele-i sunt drugi de aur cu topaze impodobite; pieptul lui e scut de fildes cu safire ferecat.

Cristale de corindon transparent

Safirele fac parte din aceeasi familie de minerale ca rubinele, ele fiind cristale de corindon transparent, colorat in diferite nuante de albastru datorita prezentei unor cantitati infime de fier sau titan. Adesea pietrele din familia corindonului poseda proprietatea de a forma in interiorul cristalului o figura luminoasa in forma de stea cu mai multe brate, fenomen denumit asterism, care apare mai frecvent si este mai pronuntat in cazul safirelor decat al rubinelor. Gemele cu stea, denumite stelate, sunt deosebit de pretuite.

Safirul si legendele sale

Legendele crestine fac o legatura intre safirul stelat si Steaua care i-a calauzit pe Magii de la Rasarit si care mergea inaintea lor, pana ce a venit si a stat deasupra unde era Pruncul. Safirul stelat a devenit simbolul Stelei de la Bethleem, cele trei linii intersectate insemnand destinul, credinta si speranta.

Asociate mereu cu astrele si cu seninul cerului, safirele au fost considerate in Antichitate geme benefice, cu proprietati protectoare si terapeutice speciale. In Evul Mediu s-a statornicit credinta ca purtatorii de safire devin blanzi, milostivi, cucernici, dornici sa savraseasca fapte bune. Safirele au ajuns pietrele pretioase de electie pentru obiecte bisericesti si inele episcopale.

In secolul al XIV-lea, in scrierile astrologice ale germanului Konrad von Megeburg, safirul era considerat nestemata-simbol a Fecioarei Maria. In acelasi secol, Dante Alighieri o asemuieste pe Sfanta Fecioara cu un safir:

Cea mai duioasa si-ncercata struna

din cate-n lume-ti potolesc simtirea

scrasnit de nouri ti-ar parea cand tuna,

pe langa lira ce-si canta iubirea

si-ncununa safirul ce sclipind

scalda-n azurul lui nemarginirea.

In decursul veacurilor, safirele au facut parte din ansamblul celor 12 pietre pretioase multicolore ale coroanelor regale, fiecare nestemata simbolizand unui dintre cei 12 apostoli ai lui Hristos. Safirul albastru ii corespunde Sfantului Apostol Andrei, atat de apropiat noua, caci el a propavaduit crestinismul in zona noastra.

Safirul regal

In lume, expuse in muzee sau pastrate in tezaure, exista multe safire mari. Printre ele se numara cele din coroanele tarilor Romanov, pastrate in Fondul Diamantelor din Moscova, cele doua safire de cate 280 si 330 ct din coroana Sfantului Venceslas din Praga ori celebra piatra numita Steaua Indiei, cel mai mare safir stelat din lume, de 536 ct, aflat la Muzeul American de Istorie Naturala din New York.

Pe langa furnizaorii traditionali de safire de bijuterie - India, Sri Lanka, Myanmar - in secolul XX au fost deschise noi exploatari importante in Africa, Australia si, cele mai recente, in SUA, in statele Montana si Carolina de Nord,

Inceputurile exploatarilor nord-americane de safire se inscriu perfect in tematica intamplarilor surprinzatoare din istoria pietrelor pretioase. Se pare ca prin anii 80 din secolul trecut un obscur cautator de aur a gasit un bulgare sclipitor cam de marimea unui cartof si l-a vandut fara regrete la un targ de pietre pretioase contra sumei de 10 dolari. Cartoful era un safir albastru deschis de 1.154 de carate (230,8 gr), a carui valoare, peste scurta vreme, a fost apreciata la 2 milioane de dolari! Cele mai importante zacaminte de safire din SUA se gasesc la Yogo Gulch, statul Montana.

In decursul istoriei lor milenare, safirele, nestemate asociate mereu cu albastrul cerului, cu sclipirea stelelor si, mai ales, cu gratia divina, au fost corelate cu multe zodii ceresti; varsator, capricorn, sagetator, gemeni. Iar Asociatia Nationala a Bijutierilor din Marea Britanie si Irlanda recomanda safirele sa fie purtate in special de cei nascuti in luna septembrie si in zilele de joi.

Pietre pretioase - Capricorn

planeta = Saturn

ziua = sambata

cifra = 4

metalul = plumb

culoarea = rosu

Opalul

Opalul este o gema de mare frumusete stranie si subtila, care i-a adus o mare pretuire in decursul veacurilor, iar vechilor greci le-a oferit prilejul de a imagina un mit mirific. Iris, o nepoata a zeului marilor, Okeanos, avea misiunea ca in fiecare seara sa dea la o parte perdeaua ce acoperea cerul, dezvelind bolta insetalata. In timpul zilei, cand Iris isi desfasura aripile (de aur la greci, multicolore la romani), pe cer aparea curcubeul. In locurile unde arcul ceresc atingea pamanetul se nasteau geme sclipitoare, franturi de curcubeu - opale.

In Istoria naturala, descriind opalul, Pliniu cel Batran spune: Gema intruneste in ea focul viu al rubinului, violetul glorios al ametistului, verdele de ocean al smaraldului si toate sclipirile neverosimile nascute din amestecul de culori al luminii.

De fapt, opalul, piatra capricioasa, policroma si irizata este format din cuart incomplet cristalizat, deci partial amorf, care a inclus in sructura sa si mici cantitati de apa. Marele paradox al opalului sta in faptul ca tocmai imperfectiunile retelei lui cristaline sunt cele care ii confera frumusetea; reflectarea haotica a razelor luminoase duce la nasterea opalescentei si la aparitia irizatiilor in toate culorile curcubeului.

Demne reprezentante ale familiei calcedoniilor, opalele se gasesc in natura in multe varietati. In functie de culoarea dominanta (rosie, albastra, neagra si verde0, ele poarta multe nume, iar istoria lor este deosebit de bogata in intamplari adeseori stranii ori dramatice.

Antoniu, Cleopatra si opalul lui Nonius

Un opal de rara frumusete si-a castigat o trista celebritate in Imperiul roman. era in anul 37 i. Hr. cand triumvirul roman Marc Antoniu a aflat ca senatorul Nonius poseda o gema in toate culorile curcubeului. Antoniu a dorit s-o cumpere ca s-o aduca in dar reginei egiptului, Cleopatra a VII-a, cu care urma sa incheie in scurt timp o casatorie secreta. Numai ca Nonius nu voia cu niciun pret sa vanda piatra, despre care o legenda spunea ca provine din aripile zeitei Iris. Antoniu insista, oferind preturi fabuloase, Nonius ramanea de neclintit. Si atunci, infuriat, Antoniu uita de orice principii morale, ii aduce lui Nonius niste acuzatii imaginare si il condamna la exil. Spera oare triumvirul ca senatorul va ceda si isi va rascumpara presupusele greseli oferindu-i opalul? Istoricii nu consemneaza decat faptul ca Nonius a plecat in exil luand opalul cu el si ca piatra a disparut pentru totdeauna.

Amintind de curcubeu, opalul apare adeseori in traditia crestina cu acea semnificatie simbolica a bunavointei divine cu care arcul ceresc i s-a aratat lui Noe, dupa incetarea potopului: Iata, ca semn al legamantului pe care-l inchei cu voi si cu tot sufletul viu ce este cu voi din neam si de-a pururi, pun curcubeul Meu in nori, ca sa fie semn al legamantului dintre Mine si pamant.

In Evul Mediu, in jurul opalului, gema invaluita in mister datorita coloritului ei schimbator, s-au tesut legende, unele sumbre si respingatoare, altele senine si aducatoare de speranta. Se povestea, de pilda, ca opalul se naste in smarcuri fetide, unde colcaie serpi veninosi si broaste raioase, iar piatra necurata a fost supranumita in limba latina Lapis ranarum - piatra broastelor.

In schimb, in secolul al XIII-lea, in cadrul colegiului teologic recent infiintat la Paris, se discuta originea curcubeului si se ajungea la concluzia ca este o lumina venita din cer pe pamant, dupa ce a trecut prin ferestrele ceresti, inzestrate cu geamuri de opal.

Nenumarate opale au pierit maruntite in cuptoarele alchimistilor din orasul de aur, Praga, pe vremea imparatului Rudolf al II-lea de Habsburg, in speranta ca ele vor contribui la descoperirea mult ravnitei pietre filozofale.

Pe un opal folosit drept sigiliu pentru corespondenta, nefericita regina a Scotiei Maria Stuart a pus sa i se graveze o trista deviza; Tot ce am mai drag zace sub pamant. In 1587 Maria Stuart a murit decapitata, iar sigiliul ei a disparut fara urma.

Un celebru opal de foc, cunoscut sub numele de Incendiul Troiei, a fost daruit de Napoleon Bonaparte sotiei sale, imparateasa Iozefina. Nu peste multa vreme, in anul 1809 a urmat divortul.

Pietre pretioase - Sagetator

planeta = Jupiter

ziua = Joi

cifra = 5

metalul = cositor

culoare = albastru

Calcedoniile

Cu sapte veacuri inainte de Hristos, corabierii greci veniti din Marea Egee au intemeiat pe malurile stramtorii Bosfor doua asezari situate fata in fata: pe partea europeana - Bizantul, pe partea Asiei Mici - Khalkedonul. Astazi, pe locul anticului Bizant se desfasoara Istanbulul, pe locul coloniei Khalkedon - orasul Kadikoy, localitate obscura, coplesita de faima metropolei de pe malul opus.

Vorbind despre calcedonii, ramanem in continuare in vastul imperiu al celui mai raspandit mineral - cuartul. Acelasi dioxid de siliciu din care a luat nastere cristalul de stanca incolor si ametistul violet alcatuieste calcedoniile, translucide sau opace, de cele mai variate culori. Opacitatea este consecinta structurii lor intime, formata din cristale de cuart de dimensiuni microscopice, invizibile cu ochiul liber; cu late cuvinte, structura calcedoniilor este ascunsa, criptocristalina.

Cenusareasa familiei

Despre calcedoniile nobile, considerate pietre semipretioase sau ornamentale, s-au scris multe pagini inspirate de proza si poezie. Cremenea a ramas Cenusareasa familiei: absenta din literatura, nelipsita din orice tratat de istorie a civilizatiei. In epocile de piatra din trecutul omenirii, paleolitic si neolitic, s-au faurit unelte mai ales din cremene, numite si silex, si, mai rar, din alte calcedonii foarte dure. Din multimea de pietre ce se gaseau in natura, doar cremenea avea calitatea de a se sparge prin lovire in fragmente cu muchii nete, ascutite, cu ajutorul carora se putea taia, coji si intepa. Treptat, homo sapiens, omul care se dovedise cu adevarat intelept, descoperind prelucrarea pietrei - devenea homo habilis, om indemanatic, prin finisarea din ce in ce mai frumoasa a obiectelor din piatra cioplita.

Bucatile de cremene, lovite intre ele, arunca scantei fierbinti. Iar o scanteie inseamna foc in germene. Pentru a doua oara cremenea a intervenit ca o veriga esentiala in drumul catre civilizatie: ea a fost piatra care a asigurat de-a lungul multor milenii aprinderea focului. In limba germana numele cremenei a ramas astfel Feuerstein - piatra focului.

Inlocuite cu unelte de metal, uneltele din cremene au intrat in uitare cu mult inaintea erei noastre. Cremenea insa, folosita in amnare pentru aprinderea focului - pare neverosimil astazi - s-a intalnit in secolul al XIX-lea cu telegraful si locomotiva. Si asta deoarece banalul chibrit suedez reprezinta o inventie tehnica tarzie, industrializata abia dupa 1850. Pana atunci, amnarul de scaparat scantei, compus dintr-un ciob de cremene si un cui de otel, a fost de neinlocuit in aprinderea focului.

Datorita capacitatii de a produce scantei, cremenea a avut si o lunga cariera militara. Ea a insotit secole de-a randul toate armele de foc cu praf de pusca, a aprins fitilele tunurilor si a participat la nenumarate marsuri, batalii si razboaie, fiind o componenta inseparabila a asa-numitei pusti cu cremene.

Cele 10 trepte ale duritatii mineralelor

Duritatea mineralelor, definita prin rezistenta pe care o opun la zgariere cu un obiect ascutit, se determina astazi foarte precis cu aparate speciale. In mod curent insa valorile duritatii se dau in scara Mohs si ele se determina printr-o metoda deosebit de simpla, propusa inca din anul 1820 de mineralogul austriac Friedrich Mohs.

Acesta a aranjat 10 minerale in ordinea crescatoare a duritatii lor, obtinand o scara in care fiecare mineral il zgarie pe cel dinainte si este zgariat de cel care urmeaza. Cel mai moale, avand, prin conventie, duritatea 1, este talcul. Cel mai tare, cu duritatea 10, diamantul.

1. Talc

2. Ghips

- se zgarie cu unghia

3. Calcit

4. Fluorina

5. Apatit

- se zgarie cu o lama de otel (ex. cutit)

6. Ortoza

- nu e zgariata de otel, nu zgarie sticla

7. Cuart

8. Topaz

9. Corindon

10. Diamant

- nu sunt zgariate de o lama din otel; zgarie sticla, lovite cu un ciocan de otel scanteiaza

Asadar, diamantul poate rani orice mineral, el nefiind atacat de niciunul. Iar sarmanul talc este zgariat de toate.

Se considera dure mineralele care au numarul de ordine 7 sau mai mare pe scara lui Mohs. Cremenea are duritatea 7, fiind, prin urmare, o piatra dura.

Pietre pretioase - Scorpion

planeta = Marte

ziua = Marti

cifra = 1 si 10

metalul = fier

culoare = violet

Ametistul

In natura, ametistele sunt destul de frecvente, iar cristalelelor, crescute in geode care uneori ajung la dimensiuni de ordinul metrilor, sunt si ele mari, potrivite pentru sculpturi in piatra - gliptica. Ametistele pot fi inzestrate cu nuante dintr-o gama nesfarsita, de la violaceul diafan, batand in roz, care precede aurora matinala, pana la culoarea intensa si catifelata a petalelor de violeta.

Din astfel de cristale mari, cu toate ca se prelucreaza greu - ametistul, ca orice cuart, fiind friabil si dur (7 pe scara lui Mohs) - s-au sculptat inca din Antichitate podoabe si obiecte rituale. In urma sapaturilor facute de Heinrich Schliemann a fost gasit, intr-un din mormintele regale din Micene, un ametist gravat datand din mileniul al II-lea i.Hr. Gema, de o insolita delicatete, reprezinta o caprioara cu puiul ei.

Credinta, raspandita in vechime, ca aceia care beau vin din cupe de ametist nu se imbata niciodata a dus in Grecia, Asia Mica si Roma la o adevarata voga a pocalelor sculptate din aceasta gema.

Ca majoritatea gemelor din familia cuartului, si ametistul este mentionat in cateva randuri in Biblie. Il intalnim in Vechiul Testament printre cele 12 pietre care impodobesc pectoralul purtat de Marele Preot al iudeilor, avand gravat pe el numele semintiei lui Aser. In Noul Testament, gema violeta face parte dintre pietrele pretioase de la temelia cetatii sfinte a Noului Ierusalim.

In religia crestina, ametistul a devenit un simbol al cumpatarii si al temperantei. De aceea, alaturi de safirele albastre, ametistele erau gemele preferate pentru a impodobi inelele inaltilor prelati ai Bisericii. In Evul Mediu ele erau cunoscute ca pietre episcopale si se aflau sub patronajul sfantului evanghelist Matei. Si acum la Vatican, printre odoarele expuse se afla un inel papal cu ametist.

Ametistul - simbol imperial si regal

In acelasi tezaur al catedralei din Monza in care se pastreaza cruciixul cu cristal de stanca al reginei teodolinda, se gaseste si crucea regelui Berengario, executata in secolul al VI-lea, caracteristica pentru arta barbara a epocii. Ea este ornata cu cabosoane din geme multicolore, printre care se remarca un ametist mare, cu o gravura antica, sculptata in adancime.

Incepand cu anul 800, cand papa Leon al III-lea a pus pe capul francilor Carol cel Mare coroana de imparat al Occidentului, care cuprindea si un ametist, nestemata violeta devine nelipsita printre insemnele regale si imperiale ale suveranilor europeni. In Camera Tezaurului din Viena poate fi admirata somptuoasa coroana imperiala a Habsburgilor, lucrata in jurul anului 1000 pentru imparatul Otto al III-lea. Ea cuprinde trei ametiste mari.

Coroana regelui anglo-saxon Sfantul Eduard Confesorul, creata in secolul al XI-lea, avea, alaturi de alte pietre pretioase, si un frumos caboson de ametist. Distrusa in secolul al XVII-lea, apoi refacuta, coroana poarta si astazi nestamata care simbolizeaza consecventa in functia regala - un ametist.

Coroana Sfantului Eduard se foloseste numai la ceremoniile regale de incoronare si a fost purtata pentru ultima oara in ziua de 2 iunie 1953, la incoronarea reginei Elisabeta a II-a a Angliei. Ca si celelalte bijuterii care compun Tezaurul Coroanei britanice, coroana Sfantului Eduard poate fi vazuta de oricine are norocul sa viziteze vechiul Turn al Londrei. Nu departe de frumosul ametist anonim, incastrat printre cele 12 pietre multicolore din inelul de la baza coroanei, se gasesc o sumedenie de pietre pretioase scumpe, fiecare purtand un nume si o incarcatura istorica multiseculara.

Ametistele s-au montat si in unele sceptre, cum sunt sceptrul Coroanei engleze, aflat de asemeni in Turnul Londrei, si cel al tarinei Ecaterina cea Mare a Rusiei, din tezaurul familiei Romanovilor.

Ametistul si valentele sale terapeutice

Inconjurat de o aura de modestie, blandete, virtute si spiritualitate, ametistul a fost recomandat in decursul veacurilor in cele mai variate scopuri terapeutice, de la tratamente pentru insomnii, calmarea suferintelor sufletesti si alungarea melancoliei pana la combaterea ridurilor - asa cum se poate citi din cartile de cristaloterapie din zilele noastre.

Aceeasi varietate se intalneste si in cazul semnelor zodiacale corelate cu ametistul. Egiptenii si grecii antici l-au asezat cand sub semnul Berbecului, cand al Varsatorului, cand al Pestilor. Pentru vechii iudei el era asociat cu Varsatorul. In Evul Mediu, astrologii bizantini au considerat si ei ca meritul ametistului este dominat de Varsator. In schimb, in cartile recente, il intalnim avand drept zodii protectoare fie Varsatorului, fie Pestii, Taurul sau Scorpionul!

Pietre pretioase - Balanta

planeta = Marte

ziua = Marti

cifra = 6

metalul = fier

culoare = rosu

Rubinul

In mileniul I i. Hr., cantitati mari de pietre rosii luau drumul Romei, aflata in plina expansiune teritoriala. In limba latina rubens si ruber inseamna rosu. Cum gemele rosii erau de multe feluri, pana la urma au primit toate numele generic de rubine si, din cauza acestei simplificari, s-a produs o confuzie care mai persista si astazi. Sa incercam sa o deslusim.

In scara lui Mohs a duritatii mineralelor, locul calcedoniilor, locul anterior diamantului este ocupat de mineralul numit corindon, un oxid de aluminiu (Al2O3) pur, cristalin, transparent si incolor. Impurificat cu cantitati infime de elemente straine, datatoare de culoare, corindonul a dat nastere unei familii intregi de pietre pretioase viu colorate, transparente si foarte dure (duritate 9 pe scara lui Mohs). Corindonul pur, incolor, se mai numeste safir alb sau safir oriental alb; cel de culoare albastra - safir oriental; cel verde - smarald oriental; cel rosu - rubin oriental. Cuvantul oriental indica apartenenta pietrei la familia corindonului.

Tot din orient provin spinelii rosii, pietre cristaline adesea de dimensiuni mari, cu frumoase focuri scanteietoare, de unde le vine si numele (in greaca spinos inseamna scanteie). Spinelii au o duritate mai mica decat cea a corindonului (8 pe scara lui Mohs) si o alta compozitie chimica. Ei pot avea o gama variata de culori, printre care diferite nuante de rosu.

Alte geme rosii cunoscute inca din Antichitate si confundate de multe ori cu rubinele sunt granatii, silicati complecsi ai diferitelor metale, cu duritate mai mica decat cea a spinelilor, adica 7-7,5 pe scara lui Mohs. Spre deosebire de rubinele orientale, granatii sunt raspanditi pe toate continentele.

Rubinele erau venerate pentru esenta lor divina, pentru forta lor magica, aflata la izvoarele creatiei:

"Piatra vrajita!

Piatra pretioasa rosie,

Esenta cereasca,

Picatura cereasca a transformarii.

Vraja ta a creat Soarele

Vraja ta a creat Pamantul."

Doar regele pietrelor pretioase, diamantul, intrece rubinele prin numarul de relatari extraordinare despre destinul unei pietre celebre, impletit cu cel al posesorilor.

Mari rubine, mari iubiri

Este surprinzator cat de frecvent apar pietrele pretioase in mass-media secolului XX. Le intalnim fotografiate si minutios evaluate cu ocazia prezentarii unor cupluri celebre purtand de fiecare data eticheta de cea mai mare dragoste a secolului. Sunt nelipsite din bijuteriile arborate de membrii caselor domnitoare in ocazii solemne - nunti, incoronari, mesaje ale tronului. Ne orbesc cu stralucrirea lor la mari evenimente culturale si mondene - concerte, premiere, prezentari de moda. Sunt vandute la licitatii internationale cate si mai cate.

Rubinele orientale sunt pietre rare, iar atunci cand sunt si perfecte au un pret comparabil cu al diamantelor. Trebuie sa recunoastem ca in secolul de curand incheiat ele au avut parte de o publicitate remarcabila.

Anul 1936 - o poveste de dragoste, banala in aparenta, face ocolul mapamondului: un barbat iubeste o femeie, amandoi sunt liberi, doar ca ea este divortata, iar el este Eduard al VIII-lea, regele Marii Britanii si al Irlandei de Nord. Rigorile impuse de traditia casei regale britanice nu permit casatoria cu o femeie divortata. Asa ca Eduard al VIII-lea va abdica pentru a o lua de sotie pe americanca Wallis Simpson, Drept cadou de logodna, el ii ofera o bratara cu diamante si rubine si un inel cu un mare rubin caboson, inconjurat cu diamante. Pe inel este gravata inscriptia: "acum ne apartinem"

In anul 1956 - o casatorie princiara, de data aceasta asenuita in presa cu un basm din povestile cu zane. Printul Fermecat este Rainer al III-lea, suveranul principatului Monaco, iar printesa din povesti - frumoasa actrita americana Grace Kelly. Cadoul de logodna: o bratara dubla, din doua benzi de aur inlantuite, cu multe rubine mari, simbol al dragostei si fidelitatii conjugale.

Anul 1968 - Jacqueline Kennedy, vaduva presedintelui SUA asasinat in 1963, se casatoreste cu unul dintre cei mai bogati oameni din lume, armatorul grec Aristoteles Onasis. La ceremonia nuptiala ea poarta inelul oferit de Onasis - un rubin caboson inconjurat de 12 diamante de cate un carat.

Anul 1989 - pentru a sarbatori jubileul de 50 de ani de la premiera filmului Vrajitorul din Oaz, celebrul bijutier Harry Winston realizeaza o replica moderna a papucilor rosii din film. Folosind o combinatie de pietre pretioase - diamante si rubine - Winston creeaza o pereche de papuci acoperiti compact cu 6.700 de rubine si ornati cu cate o funda din diamante, ultimele totalizand 50 de carate.

Anul 1997 - La licitatia din luna februarie tinuta de casa Sotheby's la Saint Moritz in Elvetia, s-a pus in vanzare un inel care a apartinut ultimei regine a Italiei. Ornat cu un mare rubin oval incadrat de 16 briliante, inelul a fost purtat succesiv, incepand din anul 1868, de toate reginele Italiei, ultima lui posesoare fiind Maria Jose, sotia regelui Umberto al II-lea, care a domnit doar o luna, in 1946, pana la referendumul soldat cu abdicarea sa. Cum rezultatele tranzactiilor de la casele de licitatii pot sa ramana secrete, n-au fost facute publice nici suma si nici numele cumparatorului.

Pietre pretioase - Fecioara

planeta = Luna

ziua = Luni

cifra = 7

metalul = argint

culoare =alb

Perlele

Pentru locuitorii acestui batran continent, tarmurile Ostrovului de perle se situau undeva departe, in lumea fantastica a basmelor, de unde, printre alte minuni ale taramurilor calde, se aduceau si misterioasele, tainicele boabe stralucitoare ale perlelor.

Incluse in familia pietrelor pretioase - desi nu sunt pietre - perlele au fost cunoscute inca din preistorie. Oamenii le-au descoperit pesemne din intamplare, deschizand chichiliile unor scoici bune de mancat. In carnea scoicilor gaseau uneori mici margele irizate, atat de frumoase, incat isi faceau din ele podoabe sau talismane. Erau bijuterii de-a gata si este posibil, cum afirma unii cercetatori, ca perlele sa fi fost primele geme cunoscute de om. O data cu descoperirea metalelor, ele au fost prinse in monturi rigide - acesta fiind actul de nastere a bijuteriilor. De atunci, din zorii civilizatiei, si pana astazi, perlele si-au pastrat neclintit rangul de nestemata scumpa si admirata. Tot din vremuri preistorice dateaza folosirea perlelor in magie si in scopuri vindecatoare.

Perlele au fost asociate mereu cu misterele abisurilor oceanice, cu lumina rece a razelor de luna, cu eternul feminin. In Tratatul de istorie e religiilor Mircea Eliade a aratat ca triplul simbolism luna-apa-femeie se afla la baza proprietatilor magice atribuite in vechime perlelor.

Rochii brodate cu perle

Lumea Veche este avida de perle. In plina Renastere, admiratia fata de Antichitate se reflecta si in luxul vestimentar. Dorinta vanitoasa de etalare a bogatiilor duce la crearea unor rochii atat de incarcate de pietre pretioase si perle, incat posesoarele lor abia le pot suporta greutatea.

Margareta de Valois, fiica reginei Caterina de Medici, la casatoria ei din 1572 cu Henric de Navara a purtat o rochie confectionata dupa moda florentina. Era atat de incarcata cu perle si pietre scumpe, incat mireasa abia a putut inainta catre altar.

Ar fi insa o greseala sa credem ca moda rochiilor grele s-a incheiat in vremuri demult apuse: in orice epoca, se pare, femeile sunt dispuse sa indure cu stoicism greutatea bijuteriilor. Fotografiile publicate in ziarele de la inceputul secolului XX ne-o arata pe ultima imparateasa a Chinei, Tsu-hsi, in tinuta de protocol, purtand pe cap o boneta traditionala, bogat brodata cu perle, iar pe umeri o capa pe care sunt cusute nu mai putin de 35.000 de perle uriase. Date fiind dimensiunile lor exceptionale, se poate aprecia ca superba capa avea o greutate comparabila cu a rochiilor reginelor Frantei.

Margaritarele

Sub denumirea de margaritare, perlele au avut anii lor de glorie si pe pamant romanesc. Una dintre cele mai vechi marturii despre pietrele pretioase din trecutul nostru este pictura murala din Biserica Domneasca de la Curtea de Arges, unde sunt inmormantati primii Basarabi. Fresca infatiseaza un voievod si o doamna a Tarii Romanesti din a doua jumatate a secolului al XIV-lea, ale caror nume s-au sters in decursul veacurilor. Reprezentarile au izbutit sa pastreze insa bogatia bizantina a hainelor cusute cu fir de aur si margaritare si contururile coroanelor inalte, din aur, cu margaritare si pietre scumpe. De la sfarsitul secolului al XIV-lea ne-au ramas picturi murale la manastirea Cozia reprezentandu-l pe Mircea cel Batran si fiul sau Mihail purtand coroane din aur incrustate cu margaritare si pietre scumpe.

Poezie

Vasile Voiculescu, cu intelegere de medic si precizie de om de stiinta descrie poetic suferinta unui margaritar:

"De-o boala nestiuta zacea, captivul, ros.

O racila ascunsa il imbacsea cu ceata

Si-l pistruia cu pete subtiri, ca o albeata

Pe ochiu-i fara ape si tot mai somnoros...

Ingalbenit pe-alocuri, sfaramicios, avar,

Lasa sa se strevada o zare tot mai slaba

Si-si oblojea launtrul si inima-i bolnava

Cu-o pojghita zbarcita si turbure de var."

Dupa descompunerea produselor organice incepe si cea a aragonitului, care finalmente se transforma in varoxid de calciu. Asa se explica de ce multe perle, gasite in vechi morminte, la prima atingere s-au transformat in gramajoare de pulbere. Din fericire, perlele au o durata de viata lunga, de ordinul sutelor de ani. Ba sunt cunoscute si cazuri cand au ramas nealterate timp de milenii.

Perlele de cultura

La inceputul secolului XX marile case de bijuterii din Paris, Londra, Amsterdam, New York cumparau perlele de la cateva firme de renume, care isi imparteau o piata stabila, alimentata prin importuri din zonele cu o veche traditie - Marea Rosie, Golful Persic, India, Ceylon, Marea Antilelor - precum si din zone de exploatare de data mai recenta - Japonia, nordul Australiei. Asadar, este usor de imaginat cutremurul care s-a produs pe piata perlelor din Londra in 1922 cand dintr-o data stabilitatea preturilor a fost zdruncinata de o oferta masiva de perle de calitate din Japonia.

Curand misterul a fost lamurit: in Japonia se pusesera la punct procedee de obtinere controlata a perlelor si aparusera fermele de perle care au inundat piata cu asa-numitele perle de cultura.

Obtinerea perlelor de cultura la inceputul anilor trezeci de catre cercetatorul japonez Kokichi Mikimoto s-a bazat pe studiul minutios al biologiei scoicilor perliere si pe experimente efectuate in decurs de decenii. In crescatoriile de scoici marine din Japonia, intamplarea care duce la formarea perlelor naturale a fost inlocuita prin introducerea riguros controlata in corpul scoicii a unor mici sfere de sidef, care formeaza nucleul viitoarei perle: acesta se mareste apoi in cativa ani prin depuneri de straturi de sidef. Scoicile cresc in conditii controlate, pe funduri marine de mica adancime, in cosuri scufundate in mare sau in bazine construite special in acest scop. Asadar, perlele de cultura nu sunt imitatii sau produse artificiale, ci formatiuni naturale, dar controlate de om.

Destinul unei perle

Intocmai ca celelalte nestemate, si perlele au celebritati, adica exemplare superbe al caror destin a fost modelat de nespusa lor frumusete. Se cunosc multe astfel de perle.

La Peregrina - in limba spaniola inseamna incomparabila - este o perla in forma de lacrima de rara perfectiune, descoperita pe la mijlocul secolului al XVI-lea undeva pe tarmurile Marii Caraibelor. Scalvul negru care a gasit-o si-a rascumparat cu aceasta perla libertatea. Ea a ajuns in posesia unui nobil spaniol si apoi a regelui Filip al II-lea al Spaniei. Acesta a considerat-o demna de un dar regesc si a trimis-o cadou reginei Angliei, Maria Tudor, impreuna cu alte daruri de nunta.

Casatoria dintre Filip al II-lea si Maria Tudor a durat putin, 4 ani, si s-a terminat prin moartea reginei, fire dezechilibrata si cruda pe care posteritatea a botezat-o Bloody Mary. Filip nu uita sa-si recupereze splendida perla.

La Peregrina a fost o vreme montata in coroana Sfintei Fecioare de Guadelupa, splendida bijuterie liturgica, executata din nestemate provenite din Lumea Noua pentru o madona rosie, Sfanta Fecioara cu trasaturi de indiana. In secolul al XVII-lea, perla se reintoarce printre podoabele laice ale casei regale spaniole si, dupa ce este purtata de un sir de regine, la inceputul secolului al XIX-lea, in perioada in care Joseph Bonaparte era rege al Spaniei, ajunge in posesia familiei Bonaparte. Infrangerea si exilul imparatului Napoleon sunt urmate de declinul familiei, care este pusa in situatia de a-si vinde bijuteriile. La Peregrina este cumparata de ducele englez de Abercorn pentru sotia lui. Peste ani, fiul ducelui o vinde unui bijutier american, La Peregrina traverseaza din nou Atlanticul si pana la urma este cumparata de actorul britanic Richard Burton pentru sotia sa, Elizabeth Taylor. Au trecut anii, vestita pereche a divortat, apoi s-a recasatorit. Richard Burton a murit in 1984. Probabil ca minunata perla continua sa faca parte dintre bijuteriile Elizabethei Taylor.

Perla si numele

Perlele au daruit onomasticei feminine doua nume: Perla sau Pearl in engleza si Margareta, cu toate variantele sale. Este de presupus ca exista multe alte nume perliere in limbile popoarelor Orientului, in cele africane ori amerindiene, necunoscute de noi.

"Tu ai diamante si perle,

Supreme dorinte omenesti,

Ai cei mai frumosi ochi din lume,

Iubito, mai mult ce doresti?"

Pietre pretioase - Leu

planeta = Soare

ziua = Duminica

cifra = 8

metalul = aur

culoare = galben

Chihlimbarul

Chihlimbarul era bine cunoscut in Grecia antica. Tales din Milet a fost folosoful si savantul care, in secolul VI i.Hr., a observat ca bucatile de chihlimbar, dupa ce au fost frecate cu postav, atrag o seama de corpuri usoare. Era o manifestare a electricitatii statice si de aceea de la numele grecesc al chihlimbarului - elektron - vine cuvantul electricitate. Intrebarile despre tainele sufletului chihlimbarului puse de Tales si-au asteptat raspunsul timp de doua milenii si jumatate. In anul 1897, lordul J.J. Thomson a dezvaluit misterul: toate fenomenele electrice se explica prin existenta unei minuscule particule elementare, incarcate cu electricitate negativa. Aceasta particula a primit vechiul nume grecesc al chihlimbarului, electron. Iar peste cateva decenii, o data cu o noua ramura a tehnicii, se nastea un nou cuvant - electronica.

Chihlimbarul si-a daruit asadar anticul lui nume unor domenii ale lumii moderne. Dintre miliardele de oameni care folosesc astazi electricitatea si electronica, cati stiu oare de ce se numesc ele asa?!

Istoria chihlimbarului - miturile

Istoria chihlimbarului se pierde in timpuri imemorabile. In vechi morminte din paleolitic s-au gasit bucati neprelucrate de chihlimbar alaturi de margele, amulete si idoli din acelasi material, cioplit grosolan. Daca perlele au fost pentru omul primitiv bijuterii de-a gata, chihlimabrul, datorita duritatii sale inca mai mici, a fost probabil cea dintai piatra prelucrata pentru podoabe. Obiecte din chihlimbar datand din mileniul I i.Hr. au fost gasite in mormintele Egiptului antic, in Grecia sau pe teritoriul Italiei si Asiei Mici.

Datorita stralucirii si a culorii aurii, chihlimbarul a fost deseori asociat cu Soarele. Un astfel de mit solar despre nasterea chihlimbarului a fost creat de grecii antici - si il gasim redat de mai multi scriitori si poeti din vechime, printre care latinul Ovidiu.

In fiecare dimineata, zeului soarelui, Helios, pornea sa cutreiere cerul intr-un car de foc, tras de patru armasari naravasi. La insistentele unicului sau fiu, Faeton, Helios ii imprumata pentru o zi carul. Dar tanarul nu reuseste sa struneasca armasarii, care se avanta intr-o goana nebuna, maturand in calea lor stelele. O dogoare cumplita prinde sa parjoleasca Pamantul, care ii cere zeului superm ajutorul. Pentru a preveni un cataclism, Jupiter pravale un trasnet asupra tanarului nesabuit, spulberand carul de foc. Iar Faeton se rostogoleste lasand o dara lunga, asemenea unei stele cazatoare. Ordinea in cer este restabilita. Doar fiicele lui Helios, cele trei Heliade, deplang neincetat cu lacrimi grele moartea fratelui iubit. Exasperat de bocetele fecioarelor, Jupiter le transforma in plopi, dar si acestia continua sa planga: lacrimile lor picura din ramurile tinere, se intaresc la soare in boabe de chihlimbar, pe care le primeste raul limpede si le duce femeilor latine sa le poarte.

Romanii si-au creat un mit propriu al chihlimbarului: cum acesta era adus in Italia din tarile nordice, ei l-au numit lyncurium, adica urina linxului, gema galbena fiind, dupa credinta lor, urina inghetata a felinelor de prada din padurile reci ale Nordului.

Savantul enciclopedist al Antichitatii, Pliniu cel Batran, a consemnat in Naturalis Historia ca gema s-a nascut din seva copacilor. Afirmatia lui Pliniu consfintea un alt nume dat de latini chihlimbarului: succinum, derivat din cuvantul succus, adica seva. Pliniu ne mai spune ca bijuteriile cu chihlimbar, foarte scumpe, erau purtate in special de femei. Din poemele satirice ale lui Iuvenal aflam ca la ospete vinul se bea din cupe grele de smarald si chihlimbar.

Adevarata istorie

Mitul grecesc al copacilor care plang cu lacrimi de ambra, ca si ideea latinilor ca succinum provine din seva arborilor nu sunt departe de originea reala a chihlimbarului.

Cu 45-50 de milioane de ani in urma, pe planeta noastra cresteau intinse paduri de conifere. Arborii de atunci, dintr-o specie disparuta azi, aveau o seva mai abundenta decat a coniferelor de azi. Rasina lor cadea pe sol, luata de valuri ajungea in apele marilor care invadau uscatul si, se solidifica, prinzand uneori in interior ace de pin, frunze, insecte, solzi de peste sau chiar mici vietati marine. Se formau bulgarii de chihlimbar, mai mici sau mai mari, ajungand cateodata la greutati de cateva kilogram. Asadar, chihlimbarul nu este un mineral propriu-zis, ci o gema de natura organica, o rasina fosila amorfa. El poate avea grade variate de transparenta si diferite culori, de la auriu ca mierea pana la rosu, mai rar - verde, brun sau chiar negru.

Cum in epocile geologice din trecut coniferele cresteau aproape pe tot intinsul globului, depozitele de chihlimbar sunt relativ frecvente. Ele se intalnesc preponderent in emisfera nordica, pe toate continentele, Europa fiind cea mai bogata. Cele mai importante zacaminte de chihlimbar europene se gasesc in asa-numita provincie a chihlimbarului, care se intinde pe litoralul Marii Nordului si al Marii Baltice pe o lungime de 2.000 de km, trecand prin mai multe tari: Danemarca, Germania, Polonia, Tarile Baltice si Rusia.

Chihlimbarul in Romania

In trecutul indepartat, pamantul Romaniei a fost acoperit de apele marilor, care s-au retras treptat, in decurs de milioane de ani. Din rasina scursa a coniferelor care cresteau in apropierea marii s-au format prin pietrificare zacaminte de chihlimbar. Ele sunt de o intindere redusa si se gasesc in trei zone din tara: in judetul Neamt, varietatea mineralogica moldavit; in judetul Valcea, muntenit, numit astfel in amintirea marelui geolog Ghe. Munteanu-Murgoci, care la inceputul secolul XX a efectuat un amplu studiu asupra zacamintelor de ambra de la noi; in judetul Buzau - rumanit, in apropierea satului Colti, unde se afla si unicul Muzeu al Chihlimbarului din Romania.

Chihlimbarul extras la noi, in cantitati de ordinul kilogramelor in fiecare an, se caracterizeaza printr-o frumoasa nuanta roscata. Prin expunerea la radiatii ultraviolete prezinta fluorescenta specifica, intensa, deosebita de cea a altor tipuri de ambra.

Pietre pretioase - Rac

planeta = Luna

ziua = Luni

cifra = 7

metalul = argint

culoare = verde

Smaraldul

Tronul lui Dumnezeu, in viziunea de o radioasa splendoare a Sfantului Ioan Teologul, este inconjurat de un curcubeu cu infatisarea smaraldului, cea mai frumoasa piatra verde din cate exista pe lume, a carei culoare, dupa o veche scriere indiana se aseamana cu cea a penelor papagalilor tineri, a ierbii fragede, a adancurilor apelor si cu desenele de pe cozile de paun.

In greaca veche, pietrele verzi, transparente si dure se numeau smaragdos. In India, in sanscrita, li se spunea marakata. Aici, pe pamantul de unde au pornit in lume cele mai pretioase nestemate - diamante, rubine, smaralde - cu aproape cinci mii de ani in urma s-au nascut si cele mai vechi mituri despre ele.

Smaraldele, nascute din fierea unui demon, intr-o infruntare dramatica dintre bine si rau, au ramas impregnate cu insusiri miraculoase, atat benefice cat si malefice, dualitate care a marcat pentru totdeauna destinul acestor pietre pretioase.

Un adevarat cult al smaraldelor l-a avut in secolul I i. Hr. ultima regina a Egiptului Cleopatra a VII-a, posesoarea unui fabulos tezaur de smaralde. Bijutieri iscusiti stapaneau in acea vreme mestesugul prelucrarii gemelor in caboson si prin taierea in fatete, precum si gravarea lor, regina si-a uluit contemporanii prin fastul curtii si prin spledoarea bijuteriilor sale.

Smaraldele biblice si potirul Sfantului Graal

Smaraldele se intalnesc adesea in textele etern vii ale Sfintei Scripturi. Este foarte greu de stabilit astazi daca pietrele pretioase din textele biblice contemporane, tiparite in toate limbile lumii corespund din punct de vdere mineralogic cu cele cunoscute in zilele noastre sub numele respective. La fel cum mult timp toate pietrele rosii s-au numit rubine, este probabil ca in trecut sa fi fost botezate smaralde si alte frumoase minerale verzi, precum malachitul, nefritul, jadul verde si asa mai departe.

Oricare ar fi natura mineralogica a gemelor biblice, in textele Sfintei Scripturi cele denumite smaralde ocupa un rol important. Astfel, in Iesirea, Dumnezeu il invata pe Moise cum trebuie facute vesmintele preotilor. Doua smaralde mari, gravate erau folosite drept incheietori la cingatoare. Smaraldul apare si intre cele 12 pietre pretioase de pe pectoralul marelui preot, fiind asezat in randul inatai, impreuna cu un sardiu rosu si un topaz galben. Smaraldul era piatra protectoare a semintiei lui Levi.

Pietre adorate, pietre temute

Istoria smaraldelor s-a intrepatruns cu multe destine omenesti si multe intamplari iesite din comun au contribuit la faima nestematelor verzi. Secole de-a randul smaraldul a fost considerat un simbol al credintei. In tezaurul catedralei gotice din orasul reims, lacasul de incoronare al majoritatii regilor Frantei, se pastreaza medalionul cu smaralde al regelui francilor, Carol cel Mare, primit in dar in anul 800 de la papa Leon al III-lea. Intre fetele plane ale celor doua cabosoane de smarald, care simbolizeaza credinta, se gaseste o aschie din lemnul crucii pe care a fost rastignit Hristos.

Mai taraziu smaraldul capata si semnificatia din ce in ce mai pregnanta de simbol al sperantei. De pilda Dante Alighieri:

"Trei doamne-n dreapta se prindeau in joc

Si, dintre ele, una rosie-atare

ca n-o puteai deosebi de foc.

Avea cealalta de smarald culoare

Si-n verde madulare-ntretesute,

iar cea de-a treia trup de nea si floare?"

Smaraldelor li s-au atribuit in decursul veacurilor cele mai variate proprietati vindecatoare.

Smaraldele Lumii Noi

O lovitura de teatru in istoria controversatelor geme verzi s-a petrecut in prima jumatate a secolului al XVI-lea: corabiile conchistadorilor spanioli, sosite din cele doua mari continente americane, incepeau sa aduca in Europa smaralde de o marime si o frumusete nemaivazute pana atunci. Pietrele pretioase, aurul si argintul Lumii Noi veneau sa compenseze deceptia care a urmat descoperirii Americii de catre Columb in 1492. Hernando Cortez a supus regatul aztecilor din Mexicul de astazi si a intrat ca zeu in Tenochititlan. Spaniolii au fost uluiti de splendoarea palatelor regelui Moctezuma, de tezaurele din templu - bijuterii si vase din aur incrustate cu pietre scumpe, jaduri, turcoaze si mai cu seama smaralde, o profuziune de smaralde, unice prin marimea si culoarea lor.

Smaraldele sabiei lui Cuza

In sala Cerchez a Muzeului National Cotroceni poate fi admirata, intr-o vitrina de sticla, sabia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, primita de el in dar de la principele Serbiei Mihail Obrenovici. Sabia este scoasa din teaca ei aurita, expusa alaturi. In filigranul delicat al tecii stralucesc sase cabosoane mari de smarald, inconjurate de smaralde mici. Smaraldele, atat cele mari cat si cele mici, sunt prinse in monturi inelare, incrustate cu diamante marunte. Alaturi de teaca sclipitoare ca o bijuterie, sabia, cu garda ei aurita si lama cenusie din otel, apare eleganta si severa. Pe otelul lamei este gravata o inscriptie in limba latina: Amicus certus in re incerta (Un prieten sigur in imprejurari nesigure).

Pietre pretioase - Gemeni

planeta = Mercur

ziua = Miercuri

cifra = 3

metalul = mercur

culoare = alb, roz

Cristalul

Inegalabila, sclipitoarea piatra, de o transparenta nepamanteana din versurile imnului orific era clestarul sau cristalul de stanca. Grecii antici stiau ca frigul transforma apa in gheata, denumita in limba lor krystallos. Cu acelasi nume ei au botezat si cristalul de stanca gasit in natura, nascut, dupa credinta lor, prin actiunea indelungata a frigului asupra apei. Asa a descris formarea clestarului autorul primului tratat din lume despre pietre, filosoful grec Teofrast (sec IV-III i. Hr.), si tot asa si-au explicat-o multe popoare din jurul Mediteranei. Cu timpul, numele de cristal s-a extins asupra tuturor formelor minerale cu o structura geometrica regulata.

Oamenii au invatat sa prelucreze clestarul ca sa-si faca din el podoabe inca de prin mileniul al III-lea i. Hr. Si tot atunci au apelat la protectia frumoaselor cristale impotriva fortelor dusmanoase din natura si a duhurilor rele. Au folosit clestarul in scopuri magice, si-au faurit din el idoli, amulete si talismane.

Este greu de facut astazi o demarcatie neta intre ultimele doua. Cuvantul amuleta vine din limba araba, hamalet, fiind numele dat pandantivelor purtate de obicei pe piept. In latina, el a devenit amuletum, asa denumeau romanii obiectele carora le atribuiau darul de a te feri de rele. Cuvantul talisman, in araba tilsaman, in greaca telesma, se crede ca provine de la muntele Talisman din Persia, populat, dupa vechile credinte, de spirite care le transmiteau pietrelor puteri magice.

Unii autori considera ca functia predominanta a amuletelor este cea de protectie ori aparare, in timp ce talismanele sunt purtatoare de noroc. Ceea ce inseamna ca putem incadra martisoarele noastre in categoria talismanelor.

Cariera electronica a cuartului

In prezent, frumosul cristal de stanca si-a incununat cariera milenara printr-o spectaculoasa victorie electronica. Priviti-va ceasul de mana. Daca purtati un ceas electronic sunt foarte multe sanse sa cititi pe cadran cuvantul Quartz. O minuscula baterie electrica si un cristal de cuart au inlocuit arcul care trebuia intors zilnic si au expulzat din mecanismul de precizie pietrele pretioase dure.

Pietre pretioase - Taur

planeta = Jupiter

ziua = joi

cifra = 5

metalul = cositor

culoare = albastru

Agatele

Pe langa duritatea lor ridicata, calcedoniile nobile au fost inzestrate de natura cu o mare diversitate de culori, nuante si moduri de distribuire ale acestora in pietre. Aspectul extrem de diferit, datorat impuritatilor cromofore (datatoare de culoare, a facut ca ele sa poarte inca din vechime multe nume, care au provocat si inca provoaca destule confuzii.

Astfel, exista:

- calcedonii comune, cenusiu-laptoase, care dupa slefuire par sa reprezinte valatuci grosi de fum sau niste nori intunecati pe un cer de iarna;

- calcedonii albastrii, safirice, de un cenusiu-albastru ca al ceturilor matinale;

- calcedonii rosu inchis, de culoarea carnii crude, numite cornaline sau carneoluri;

- calcedonii maro, in cele mai variate nuante - numite sardiu sau sarder;

- calcedonii variat colorate, pigmentate cu oxizi de fier, care le confera diferite tente de galben-roscate si brune - jaspuri;

- calcedonii de culoarea marului verde - crisopraz;

- calcedonii albe, negre sau alterand albul cu negrul - onixuri;

- calcedonii din paturi stratificate, diferit colorate, in forme de o inepuizabila fantezie - agate.

Se crede ca numele agatelor frumos vargate (exista o varietate care se numeste agat tigrat sau agat piele de tigru) se trage de la un rau din Sicilia, Achates, pe malurile caruia se gaseau aceste pietre, deosebit de pretuite in lumea antica. Asa le explica numele in scrierile sale parintele mineralogiei grecul Teofrast din Eresos si, data fiind autoritatea lui de necontestat, legenda s-a transmis prin veacuri pana in zilele noastre. S-au gasit insa si autori care au presupus ca numele agatelor, care prin frumusetea lor bucura ochii si alunga tristetea, s-ar putea sa provina de la cuvantul grecesc agathos, care inseamna nobil, bun, aceste geme meritand din plin calificativul de pietre bune.

Agate frumos prelucrate s-au gasit printre cele mai vechi vestigii ale civilizatiei. In urma sapaturilor efectuate in anii 1927-1928 in sudul Irakului, a fost identificata vechea cetate Ur de pe Eufrat. Aici a fost descoperit un cimitir cu aproape doua mii de morminte, saptesprezece erau deosebit de bogate, dominate de mausoleul din secolul al XXVI-lea i.Hr. al reginei sumeriene Subad. Istoria reginei a putut fi reconstituita datorita sutelor de tablite de lut ars, acoperite cu o scriere cuneiforma inca primitiva, gasite in apropierea necropolei.

Si in alte morminte din regiunea cuprinsa intre Tigru si Eufrat s-au gasit coliere din margele de agate policrome, cornaline rosii, sadonixuri ruginii, jaspuri verzi, lapis lazuli albastre. Pe langa bijuterii s-au gasit si amulte cu scuplturi miniaturale de animale, precum si agate-ochi, cu un miez central colorat, bordat cu benzi de alte culori. Agatele-ochi au fost folosite de multe popoare din Antichitate pentru combaterea deochiului provocat de ochiul rau.

Pietre pretioase - Berbec

planeta = Marte

ziua = marti

cifra = 1 si 10

metalul = fier

culoare = alb

Diamantul

Daca leul este regele animalelor, diamantul este, incontestabil, regele mineralelor.

El reprezinta tot ce poate fi mai dur, mai stralucitor, mai rar si mai ravnit.

Prin intreaga lui istorie, diamantul si-a meritat cu prisosinta omagiul adus in pragul mileniului trei. El este unica piatra pretioasa datorata unui singur element chimic, respectiv carbonul. Aceiasi atomi de carbon care formeaza miliardele de tone de carbune din minele de pe intinderile pamantului, aceiasi atomi pe care, scriind cu creionul, ii lasam sub forma de grafit pe albul hartiei - au generat cele mai dure cristale din natura.

Extrema duritate si transparenta perfecta a cristalelor de diamant se datoreaza asezarii atomilor de carbon intr-o structura cubica extrem de regulata, in care intre atomi se exercita forte de legatura uriase, aproape de neinvins. Astfel delegaturi au putut lua nastere in adancurile planetei sub actiunea unor presiuni si temperaturi foarte mari.

Descoperirea primelor diamante a fost cu siguranta rodul intamplarii. Frumusetea cristalelor, stralucirea lor, forma geometrica regulata au atras atentia, astfel ca ele au fost folosite ca talismane si podoabe.

Datorita duritatii lor exceptionale - 10 pe scara Mohs - timp de milenii diamantele s-au folosit numai in stare naturala. In India, tara lor de origine, s-a practicat inca din vechime slefuirea diamantelor cu pulbere tot de diamant, prin procedee extrem de laborioase. Rezultau pietre cu foarte multe fatete marunte, care nu puneau decat partial in valoare proprietatea diamantelor de a reflecta si de a dispersa razele de lumina.

In Europa, in secolul al XV-lea, bijutierul flamand ludwig van Berquem a inventat un dispozitiv mecanic rotativ pentru taierea diamantelor. Cu acest dispozitiv a taiat pentru ducele Burgundiei, Carol Temerarul, doua pietre devenite istorice: diamantele Stacy si Florentinul.
Pentru evaluarea valorii unui diamant taiat este recunoscuta pe plan mondial formula celor 4 C, de la color (culoare), clarity (claritate), carat (greutate exprimata in carate) si cut (taietura).

a. pentru stabilirea culorii s-a elaborat o scala in care culorile si nuantele sunt denumite cu literele majuscule ale alfabetului latin de la D la Z

b. claritatea reprezinta absenta defectelor produse de incluziunile din cristal si se determina cu ajutorul unei lupe; diamantele perfecte si cele mai scumpe sunt lipsite de incluziuni

c. greutatea se exprima in carate (1 ct = 0.2 g); valoarea unui diamant creste o data cu greutatea si dimensiunea sa

d. taietura este decisiva pentru frumusetea sa; taierea diamantelor este o adevrata arta si se face astazi luand in considerare structura cristalina a pietrei prelucrate si respectand riguros legile opticii geometrice

Toate diamantele celebre poarta nume sonore: Excelsior, Sah, Orlov, Sancy, Koh-i-Noor, Marele Mogul ...

S-au scris despre ele mii de pagini.

Dintre atatea pietre pretioase, pe care s-o alegi pentru a ilustra intregul si neverosimilul valmasag al destinelor omenesti ce se pot impleti cu istoria unui cristal sclipitor.

Diamantul Hope

Cand a aparut in Franta in secolul al XVII-lea, mai precis in 1668, el purta numele de Diamantul albastru si cantarea 112 carate. L-a adus in India un neobosit cautator, bijutierul Jean Baptiste Tavernier si l-a vandut suveranului sau, Ludivic al XIV-lea.

Lui Ludovic insa nu-i placea sliful oriental al pietrei, greoi si cu multe fatete mici. Da diamantul la reslefuit, greutatea pietrei scazand la 67 de carate, in schimb devine mai sclipitor si culoarea castiga in profunzime.

Incantat de rezultat, Ludovic o daruieste favoritei sale, doamna de Montespan. Superstitiosii sustin ca din acest moment incepe sa se exercite rezbunarea zeitei orientale: dupa cateva zile, regele se cearta cu marchiza si o paraseste, nu inainte insa de a-si recupera pretiosul cadou.

Ludovic al XV-lea ii pune pe bijutieri sa monteze diamantul in colierul Ordinului Lanii de Aur, scotand in valoarea frumusetea pietrei.

In 1789, in timpul revolutiei franceze regele, regina si printesa de Lamballe mor executati pe esafod si nu putini sunt cei care isi amintesc ca toti purtasera o piatra aducatoare de noroc.

In 1792 are loc celebrul furt al bijuteriilor Coroanei.

Tavernier albastru, cum este acum numit diamantul, pare iremediabil pierdut. Reapare la Londra la inceputul secolului al XIX-lea, dupa ce fusese din nou slefuit la Amsterdam, iar greutatea era deja redusa la 44 de carate.

In 1830 nenorocirile aduse de diamantul albastru par sa se termine. El este cumparat de bancherul englez Henry Philip Hope, posesor al unei colectii unice de 50 de diamante.

Descendentii lui Hope au resimtit insa din plin puterea malefica a diamantului. In familie intervin procese de succesiune, falimente si sinucideri, iar in 1901 diamantul Hope paraseste Anglia.

Este reintalnit in primii ani ai secolului XX la Paris, din nou.

Aici, printul rus Igor Kanitowski il ofera iubitei sale, domnisoara Ladre, actrita la Folie Bergere. Intr-o seara, pe cand domnisoara Ladre purta la piept diamantul, montat intr-o brosa, Kanitowski o impusa din gelozie. La randul lui, printul cade impuscat, dupa unele versiuni de catre un rival, dupa altele de catre un anarhist.

Hope este cumparat de bijutierul grec Simon Montharides care il revinde sultanului Abdul Hamid al II-lea. Aceasta este ultima tranzactie a lui Montharides, pentru ca moare cateva zile mai tarziu, impreuna cu intreaga familie - automobilul pe care il conducea se prabuseste intr-o prapastie.

Abdul Hamid face cadou diamantul sotiei sale preferate, Aissa, insa dupa scurta vreme isi ucide sotia, iar in 1909 e detronat si moare in exil.

In 1920 Hope, aflat in posesia marelui bijutier parizian Pierre Cartier este cumparat de Evelyn McLean, sotia unui editor american, Edward McLean, un supravietuitor al catastrofei de pe Titanic. Evelyn nu crede in superstitiile legate de diamantul albastru. Si nu se desparte de el nici atunci cand in familie nenorocirile se tin lant. Doar propria moarte in 1947 o desparte pe Evelyn de splendida piatra. Colectia ei de bijuterii este pusa in vanzare, pentru Hope insa nu sunt amatori.

Superstitia se dovedeste mai puternica decat atractia pietrei, a carei faima sumbra este intretinuta de presa. Un cotidian scrie ca lista victimelor diamantului albastru cuprinde nu mai putin de 126 de persoane.

In 1949 Hope este cumparat totusi de bijutierul Harry Winston care in 1958 doneaza diamantul muzeului Smithsonian Institute din Washington. Ulterior, Winston a mai donat aceluiasi muzeu un smarald enorm de 858 carate, alte doua diamante mari si o serie de bijuterii istorice de foarte mare valoare.

Diamantele in zilele noastre

In ceea ce priveste rezervele de diamante ale Terrei, geologii estimeaza ca la ritmul actual de exploatare acestea se vor epuiza in decursul urmatorilor 50 de ani. Asadar, secolul nostru este ultimul in care ne mai putem rasfata privirile cu focurile diamantelor naturale, extrase din adancurile Pamantului. Tehnicienii afirma ca viitorul le apartine diamantelor sintetice, a caror productie este in plina dezvoltare. Iubitorii pietrelor pretioase naturale raman insa sceptici.