sâmbătă, 15 decembrie 2007

Pietre pretioase - Taur

planeta = Jupiter

ziua = joi

cifra = 5

metalul = cositor

culoare = albastru

Agatele


Pe langa duritatea lor ridicata, calcedoniile nobile au fost inzestrate de natura cu o mare diversitate de culori, nuante si moduri de distribuire ale acestora in pietre. Aspectul extrem de diferit, datorat impuritatilor cromofore (datatoare de culoare, a facut ca ele sa poarte inca din vechime multe nume, care au provocat si inca provoaca destule confuzii.

Astfel, exista:

- calcedonii comune, cenusiu-laptoase, care dupa slefuire par sa reprezinte valatuci grosi de fum sau niste nori intunecati pe un cer de iarna;

- calcedonii albastrii, safirice, de un cenusiu-albastru ca al ceturilor matinale;

- calcedonii rosu inchis, de culoarea carnii crude, numite cornaline sau carneoluri;

- calcedonii maro, in cele mai variate nuante - numite sardiu sau sarder;

- calcedonii variat colorate, pigmentate cu oxizi de fier, care le confera diferite tente de galben-roscate si brune - jaspuri;

- calcedonii de culoarea marului verde - crisopraz;

- calcedonii albe, negre sau alterand albul cu negrul - onixuri;

- calcedonii din paturi stratificate, diferit colorate, in forme de o inepuizabila fantezie - agate.

Se crede ca numele agatelor frumos vargate (exista o varietate care se numeste agat tigrat sau agat piele de tigru) se trage de la un rau din Sicilia, Achates, pe malurile caruia se gaseau aceste pietre, deosebit de pretuite in lumea antica. Asa le explica numele in scrierile sale parintele mineralogiei grecul Teofrast din Eresos si, data fiind autoritatea lui de necontestat, legenda s-a transmis prin veacuri pana in zilele noastre. S-au gasit insa si autori care au presupus ca numele agatelor, care prin frumusetea lor bucura ochii si alunga tristetea, s-ar putea sa provina de la cuvantul grecesc agathos, care inseamna nobil, bun, aceste geme meritand din plin calificativul de pietre bune.

Agate frumos prelucrate s-au gasit printre cele mai vechi vestigii ale civilizatiei. In urma sapaturilor efectuate in anii 1927-1928 in sudul Irakului, a fost identificata vechea cetate Ur de pe Eufrat. Aici a fost descoperit un cimitir cu aproape doua mii de morminte, saptesprezece erau deosebit de bogate, dominate de mausoleul din secolul al XXVI-lea i.Hr. al reginei sumeriene Subad. Istoria reginei a putut fi reconstituita datorita sutelor de tablite de lut ars, acoperite cu o scriere cuneiforma inca primitiva, gasite in apropierea necropolei.

Si in alte morminte din regiunea cuprinsa intre Tigru si Eufrat s-au gasit coliere din margele de agate policrome, cornaline rosii, sadonixuri ruginii, jaspuri verzi, lapis lazuli albastre. Pe langa bijuterii s-au gasit si amulte cu scuplturi miniaturale de animale, precum si agate-ochi, cu un miez central colorat, bordat cu benzi de alte culori. Agatele-ochi au fost folosite de multe popoare din Antichitate pentru combaterea deochiului provocat de ochiul rau.

Niciun comentariu: